SECTORUL PUBLIC
IDENTIFICAREA SURSELOR DE FINANȚARE:
-
Oferim consultanță în identificarea surselor de finanțare pentru proiecte de investiții (fonduri europene, ajutoare de stat și alte fonduri nerambursabile)
-
Realizăm analiza eligibilității beneficiarului și a proiectului de investiții în conformitate cu cerințele programelor de finanțare identificate
-
Elaborăm documentația necesară obținerii finanţării nerambursabile dorite: Cerere de finanțare, Plan de afaceri, Previziuni financiare, Analiză cost-beneficiu, Studiu de fezabilitate, Memoriu justificativ
-
Ne ocupăm de înregistrarea documentației de finanțare la autoritatea finanțatoare
-
Pregătim răspunsurile la eventualele solicitări de clarificări sau informații suplimentare transmise de evaluatori pe perioada de evaluare a proiectului
-
OFERIM CONSULTANȚĂ PENTRU IMPLEMENTAREA CU SUCCES A PROIECTELOR APROBATE PENTRU FINANȚARE DIN FONDURI NERAMBURSABILE:
-
Planificarea și controlul desfășurării activităților proiectului în vederea atingerii obiectivelor stabilite
-
Suport în derularea procedurilor de achiziție și atribuire a contractelor din cadrul proiectului, în conformitate cu procedurile specifice ale programului de finanțare și pregătirea dosarelor de achiziție
-
Elaborarea și depunerea cererilor de rambursare/ plată în vederea decontării ajutorului nerambursabil
-
Întocmirea rapoartelor de progres ale proiectului
-
Asistenţă permanentă în relaţia cu Autoritatea finanțatoare
-
Verificarea executării la timp a activităţilor proiectului conform calendarului de activități aprobat
-
Verificarea respectării tuturor prevederilor din contractul de finanțare
-
Monitorizarea indicatorilor stabiliți în cererea de finanțare și propunerea de măsuri corective în vederea respectării planului inițial.
SECTORUL PRIVAT
IDENTIFICAREA SURSELOR DE FINANȚARE:
- Identificam sursele de finantare si stabilim eligibilitatea beneficiarului si a ideii de proiect;
- Optimizam proiectul astfel incat sa respecte intru totul conditiile si criteriile de eligibilitate;
- Stabilim eligibilitatea beneficiarului si a ideii de proiect;
- Elaborarea planului de afaceri, studiului de fezabilitate sau a studiului de piata;
- Realizarea analizei economico-financiare;
- Asistenta in completarea Cererii de finantare;
- Asistenta in etapa de pre-contractare;
- Elaboram documentatia specifica necesara pentru proiectul de investitii care face obiectul contractului, conform cerintelor ghidului solicitantului publicat de autoritatea finantatoare;
- asistam beneficiarul in vederea obtinerii tuturor informatiilor necesare pentru elaborarea documentatiei necesare, in scopul obtinerii fondurilor europene.
- sa preluam informatiile si documnetele furnizate de beneficiar pornind de la prezumtia ca acestea sunt corecte si legale pentru a le utiliza in procedura de obtinere a fondurilor europene nerambursabile;
- realizarea instructiunile de elaborare a proiectului facute publice de autoritatea finantatoare;
- realizarea analiza economico-financiara specifica programului de finantare, inclusiv sa completam anexele Cererii de finantare;
- beneficiarul cu privire la orice modificare din pachetul informativ care are legatura cu obiectul finantarilor europene si/sau finantarilor guvernamentale si care poate interesa beneficiarul;
- asiguram managementul proiectului de finantare si sa asistam beneficiarul in realizarea investitiei prin intermediul fondurilor europene nerambursabile;
- sa elaboram si sa depunem la termen, documentele cu informatii suplimentare solicitate de finantator, pe parcursul etapelor de evaluare a proiectului de investitii;
- sa asiguram servicii consultanta fonduri europene la cel mai ridicat nivel.
Consultanță implementare proiecte și asistență:
- Asistenta tehnica in derularea procedurilor de achizitie publica;
- Intocmirea rapoartelor tehnice trimestriale si finale;
- Intocmirea rapoartelor financiare trimestriale si finale;
- Consultanta si asistenta la intocmirea dosarelor de plata.