Domenii
Beneficiari eligibili
Autoritate publică locală, Unități sanitare public
Activități eligibile
Tipurile de activități eligibile – activitate de bază – care vor fi finanțate în contextul apelului de proiecte sunt cele care vizează investiții de tipul înființare/ renovare/ dotare cabinete de asistență medicală stomatologică care să furnizeze servicii copiilor, inclusiv copiilor cu nevoi speciale în ambulatoriile integrate spitalelor de pediatrie sau în ambulatoriile spitalelor publice care au secții de pediatrie.
Atentie!
Activități de dotare cu echipamente – trebuie justificate din perspectiva activității desfășurate în cabinetele de asistență medicală stomatologică, precum și de existența personalului medical și non medical necesar funcționării acestora. Achiziționarea de materiale consumabile nu este cheltuială eligibilă, cu excepția situațiilor în care acestea sunt aferente testării/ calibrării/ funcționalității și pentru asigurarea funcționării, pentru o perioadă limitată de timp, maxim 2 luni (obligatoriu se va justifica necesitatea asigurării acestora pentru perioada menționată), a echipamentelor achiziționate. În sensul prezentului ghid, valoarea dotărilor include și valoarea estimată a lucrărilor necesare funcționării /autorizării acestora, acolo unde este cazul.În contextul prezentului apel sunt finanțate inclusiv investițiile în renovarea cabinetelor de asistență medicală stomatologică în structura ambulatoriilor integrate spitalelor de pediatrie sau în ambulatoriile spitalelor publice care au secții de pediatrie care să furnizeze servicii de asistență medicală stomatologică acordată copiilor, inclusiv copiilor cu nevoi speciale. Lucrările de renovare șe vor limita la lucrările igienizare, reparații, înlocuiri, placaje, vopsitorii, finisaje, alte mici lucrări, etc conform celor menționate în art. 11 din legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificări și completări ulterioare, lucrări care nu necesită autorizație de construire. Aceste lucrări vor viza strict cabinetele de asistență medicală stomatologică din ambulatoriile integrate spitalelor de pediatrie sau în ambulatoriile spitalelor publice care au secții de pediatrie.
Atenție!
În contextul măsurilor de digitalizare este recomandat ca unitatea sanitară sprijinită să utilizeze sau să implementeze măsuri de digitalizare care să permită: programarea online/ telefonică a serviciilor medicale și furnizarea de informații privind serviciile medicale acordate, după caz, dar și un sistem informatic integrat care să permită comunicarea datelor medicale utilizând standardul HL7, acestea fiind criterii de evaluare tehnică și financiară (vezi Anexa 1 la prezentul Ghid – Criterii de evaluare tehnică și financiară).În cadrul cererii de finanțare, vor fi descrise acțiunile/ activitățile pe care solicitantul sau solicitantul împreună cu partenerii le vor derula în vederea atingerii obiectivului specific RSO 4.5 Asigurarea accesului egal la asistență medicală și asigurarea rezilienței sistemelor de sănătate, inclusiv în ceea ce privește asistența medicală primară, precum și promovarea tranziției de la îngrijirea instituționalizată către îngrijirea în familie sau în comunitate (FEDR), vizat prin Programul Sănătate. Eligibilitatea unei activități nu implică în mod obligatoriu eligibilitatea cheltuielilor efectuate pentru realizarea respectivei activități. În acest sens, recomandăm și consultarea.Anexei 3: Listei cheltuielilor eligibile și neeligibile. Acțiunile previzionate trebuie să fie clare, logice, coerente și necesare pentru implementarea viitorului proiect.
Activitatea de bază
În accepțiunea prezentului apel prin activitate de bază sunt vizate investiții de tipul înființare/ renovare/ dotare cabinete de asistență medicală stomatologică care să furnizeze servicii copiilor, inclusiv copiilor cu nevoi speciale în ambulatoriile integrate spitalelor de pediatrie sau în ambulatoriile spitalelor publice care au secții de pediatrie. Este obligatorie derularea activității de dotare cu echipamente dedicate cabinetelor de asistență medicală stomatologică și alocarea de resurse pentru acestea în bugetul eligibil al proiectului (condiție de eligibilitate).
Atenție!
Activitatea de management de proiect nu face parte din activitatea de bază a proiectului.
Buget
43.556.625 RON
Bugetul alocat și rata de cofinanțare
Bugetul total alocat prin Programul Sănătate pentru prezentul apel este de 8.750.000 euro
ACOPERIRE NAȚIONALĂ
Data lansării: 26 iulie 2024
Data deschiderii: 26 iulie 2024 00:00
Data închiderii: 20 septembrie 2024 00:00