Formular de contact 

Beneficiari eligibili

  • Fermieri cu excepția persoanelor fizice;
  • Cooperative agricole și societățile cooperative agricole;
  • Grupuri și organizații de producători constituite în baza legislației naționale în vigoare și recunoscute de MADR.

Finantare

  • În această intervenție se aplică costurile standard pentru acele investiții adresate exploatațiilor pomicole care se regăsesc în Anexa 5, în baza articolului 83, punctul 2 litera a, i – R 2115/2021;
  • Valoarea sprijinului public – maximum 1 500 000 Euro/proiect, cu excepția acelor proiecte care propun achiziția de utilaje și echipamente agricole a căror valoare este de maximum 300.000 euro/proiect.
  • Intensitatea sprijinului public nerambursabil nu va depăși: 65% din costurile eligibile.

Condiții de eligibilitate

  • Solicitantul trebui să demonstreze capacitatea de asigurare a cofinanțării investiției;
  • În cazul proiectelor de procesare/depozitare/condiționare minimum 50% din produsele pomicole care sunt supuse procesării/depozitării/condiționării, trebuie să provină din exploatația pomicolă proprie și/sau din exploatațiile membrilor (în cazul formelor asociative);
  • Solicitantul va figura în sistemul APIA/ANSVSA (după caz), anterior depunerii cererii de finanțare;
  • În cazul înființării și/sau reconversiei solicitantul trebuie să utilizeze, doar material fructifer din categoria biologică certificat sau dintr-o categorie superioară;
  • Pentru pepiniere solicitantul se angajează că materialul rezultat va fi material fructifer sau de înmulțire din categoria biologică certificat sau dintr-o categorie superioară;
  • Investiția trebuie să se realizeze în cadrul unei ferme cu o dimensiune economică de minimum 4000 SO, iar suprafața înființată/replantată prevăzută prin proiect trebuie să fie echivalentă cu minimum 3000 euro SO pentru toate speciile și sistemele de cultură, inclusiv pepiniere;
  • Solicitantul trebuie să prezinte proiectul tehnic avizat în conformitate cu legislația națională;
  • În cazul în care proiectul prevede investiții în echipamente de irigații la nivelul fermei, doar ca o componenta secundară, acestea sunt eligibile doar dacă, îndeplinesc condițiile specificate în art.74 din Regulamentul nr. 2115/2021.

Cheltuieli eligibile

  • Investiții în înființarea și modernizarea fermelor pomicole, inclusiv în înființarea și reconversia plantațiilor pomicole, modernizarea parcului de mașini și utilaje agricole inclusiv remorci și semiremorci tehnologice (specializate pentru activitatea agricolă);
  • Echipamente și sisteme de avertizare timpurie asupra fenomenelor meteorologice nefavorabile precum și alte echipamente de diminuare a efectelor fenomenelor meteorologice nefavorabile;
  • Înființarea/modernizarea facilităților aferente asigurării igienei și biosecurității la nivel de fermă;
  • Investiții în înființarea și modernizarea pepinierelor pomicole, inclusiv în creșterea suprafețelor ocupate de material săditor;
  • Înființarea, extinderea şi/sau modernizarea unităților de condiționare și/sau depozitare;
  • Înființarea, extinderea şi/sau modernizarea unităților de procesare de la nivelul fermei, inclusiv dotările aferente;
  • Înființarea/dezvoltarea componentei de comercializare/marketing la nivel de exploatație, inclusiv magazinele la poarta fermei sau rulotele alimentare prin care vor fi comercializate exclusiv propriile produse agricole);
  • Producerea şi utilizarea energiei (electrice si/sau termice) din surse regenerabile (solară, eoliană geotermală, aerotermală, hidrotermală etc.), ca o componentă secundară a unui proiect de investiții, iar energia obținută va fi destinată exclusiv consumului propriu fara ca solicitantul să fie prosumator;
  • Investiții care contribuie la reducerea emisiilor de GES (componentă secundară a proiectului), legate de: îmbunătățirea eficienței energetice a construcțiilor în care se desfășoară o activitate eligibilă în cadrul intervenție; achiziționarea de echipamente/utilaje cu un consum redus de energie, precum și alte investiții care contribuie la reducerea emisiilor de GES;
  • Investiții în economia circulară precum: producerea şi utilizarea energiei regenerabile din valorificarea biomasei (ex. din deșeuri provenind de la animale/din resturi vegetale ale plantelor de cultură, produse secundare și subproduse), iar rezultatul va fi destinat exclusiv consumului propriu; obținerea de fertilizanți organici din valorificarea biomasei (ex. din deșeuri provenind de la animale/din resturi vegetale ale plantelor de cultură, produse secundare și subproduse), iar rezultatul va fi destinat exclusiv consumului propriu;
  • Investiții legate de utilizarea soluțiilor digitale la nivel de fermă;
  • Înființarea şi/sau modernizarea echipamentelor pentru irigații în cadrul fermei, inclusiv facilități de stocare a apei la nivel de fermă, doar ca o componentă secundară a proiectului;
  • Înființarea și/sau modernizarea căilor de acces în cadrul fermei, inclusiv utilități și racordări, doar ca o componentă secundară a proiectului;
  • Cheltuielile aferente implementării proiectelor care presupun înființarea/reconversia plantațiilor pomicole aferente acestei măsuri sunt eligibile înainte de semnarea contractului de finanțare, dar după depunerea cererii de finanțare și pot fi decontate după contractare.
  • Organizarea şi implementarea sistemelor de management a calităţii şi de siguranţă alimentară, dacă sunt în legătură cu investiţiile corporale ale proiectului;
  • Achiziționarea de tehnologii (knowhow), patente şi licenţe pentru pregătirea implementării proiectului;
  • Achiziţionarea de software, identificat ca necesar în documentația tehnico-economică a proiectului;
  • Marketingul produselor obținute, etc.

DR 15- Investitii in exploatatiile pomicole

Autoritati Publice

FORMULAR DE CONTACT